20091012

"Made In China" G. Giodea



Instalatie
"Made in China" Gabriel Giodea

Plecând de la ideea că arta nu transcende preocupările cotidiene, instalaţia semnată G. Giodea ne confruntă cu realitatea prin intermediul singularităţii unui mod de a ne raporta la lume, prin intermediul unei ficţiuni, al cărei limbaj ne vorbeşte despre un anumit tip de degradare şi de alienare colectiva, la care suntem angajaţi, atat din punct de vedere estetic, cât şi moral.

„Made in China” pune în discuţie raportul dintre estetica socială şi piaţa de consum, vorbind despre devenirea produs a relaţiilor inter-umane, despre sărăcia alternativelor politice şi devalorizarea muncii ca valoare noneconomică, căreia aproape că nu-i mai corespunde nici o valoare a timpului liber.

Folosind formele drept instrumente cognitive, eliberate de condiţionarea lor originală, artistul dezvoltă o relaţie ludică şi instrumetală cu acestea, manipulându-le, combinându-le şi adaptându-le unor noi utilizări, stabilind diferite procese de reactivare. Astfel, prin deturnarea formele culturale sau sociale, reinterpretându-le şi reutilizându-le în alt context, instalaţia „Made in China” construieşte un decor critic şi alternativ al cotidianului.



Curator. Adrian Bojenoiu
Joi 15.10.2009, orele 19.30
Str. Dr. Staicovici, nr.26

Niciun comentariu: